Ședințele de CJ, mutate la bibliotecă

Ședințele de Consiliu Județean se mută la bibliotecă. Decizia a fost luată după ce Palatul Administrativ a fost grav afectat de cutremure și stă să pice. Toate instituțiile care funcționau în clădire au fost notificate să se mute în alte spații, iar în prezent sunt organziate licitații în vederea identificării de noi locații.
Președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, a precizat că următoarea ședință se va ține în sala de conferințe a Bibliotecii Județean „Christian Tell”. În urma expertizei făcute, a fost constatat faptul că Palatul Administrativ a fost grav afectat de cutremure, iar angajații sunt în pericol. Drept urmare, au fost interzise ședințele în clădire din cauza riscului ridicat de prăbușire al imobilului în cazul unui seism.
Cosmin Popescu a precizat că a indentificat mai multe spații unde să-și desfășoare activitatea Consiliul Județean Gorj.
Joi va avea loc prima ședință de consiliu județean care se va desfășura la Biblioteca Județeană „Christian Tell” .