Ședința organizației AUR Gorj, cu scântei
Ultima ședință a organizației AUR a fost una cu scântei. Coordonatorului filialei județene, Ionelia Priescu, i s-au adresat mai multe reproșuri din partea candidaților AUR pentru funcția de primar din două localități, care au câștigat alegerile locale. Noii primari acuză că nu au primit susținerea necesară din partea membrilor partidului. În aceeași ședință, Adrian Zorlescu a fost numit, printr-o dispoziție semnată de către secretarul general al AUR, în poziția de coordonator al campaniei pentru alegerile prezidențiale din acest an.
A fost scandal la ședința AUR Gorj. Totul a pornit de la faptul că Ionelia Priescu a lăudat primarii care au pierdut alegerile, fără să îi laude și pe cei care au câștigat.
Cei doi candidați câștigători, respectiv Radu Bîrdăcel și Ion Budilică, au reproșat coordonatorului AUR Gorj că nu au primit spjinul necesar, iar coordonatorul filialei județene s-a apucat să-i laude pe cei care au pierdut alegerile pentru rezultatele obținute și nu pe cei trei membri ai partidului care au fost aleși la Stejari, Stoina și Căpreni, ceea ce a stârnit revoltă în sală.
Candidatul la primăria Stejari susține că nu există o comunicare strânsă, iar înainte de campania electorală au discutat doar în mediul online.
Ionelia Priescu susține că nu a putut ajunge în toate loclitățile din județ, deoarece timpul nu i-a permis.
Adrian Zorlescu dezminte spusele candidaților și susține că fiecare candidat a fost susținut și din neatenție poate s-a omis vreun nume.
Adrian Zorlescu a fost numit, printr-o dispoziție semnată de către secretarul general al AUR, în poziția de coordonator al campaniei pentru alegerile prezidențiale din acest an.
Primarii își doresc de la Adrian Zorlescu mai multă atenție.
Adrian Zorlescu a candidat la alegerile din 9 iunie pentru funcția de președinte al CJ Gorj.