Se urcă oile la munte… fără muzică
Duminică, 16 mai 2021, novăcenii sărbătoresc “Urcatul oilor la munte”, fără participarea unor formații artistice din alte localități din țară, într-o formă restrânsă din cauza măsurilor impuse de actuala stare de pandemie.
Și în acest an, evenimentul care altădată era sărbătorit cu fast se va tine tot în mediul online.
Totul se va reduce la un spectacol tematic dedicat îndeletnicirilor reale ale crescătorilor de animale, specifice acestui anotimp, înaceastă perioadă fiind urcatul oilor la munte.
Întreaga desfășurare a spectacolului va fi transmisă online, duminică, începând cu ora 11.00 pe contul de Facebook al Primăriei Orașului Novaci, pe al Casei de Cultură Novaci, al Centrului de Informare Turistică Novaci și pe canalul de youtoube al primăriei.
Dumitru Leuștean, primarul orașului Novaci, spune că din cauza pandemiei s-a luat decizia de a apela la această metodă de compromis pentru ca sărbătoarea să fie marcată, în ciuda timpurilor grele pe care le trăim.
Vor fi prezenți în spectacol artiști amatori, tineri și copii, membri al Ansamblului Folcloric ” Nedeia”, ai Grupului vocal “Nedeia”, Școala de dans “Nedeia” și Grupul de suflători coordonat de profesorul Ion Lianu. Instructori: Dragoș Medrega, Elena Balan, Santu Simona și Elena Basaraba. Organizatorii manifestării sunt Primăria si Consiliul Local Novaci și Casa de Cultură Novaci. Colaboratorii evenimentului sunt: Scoala Populară de Arte ” C-tin Brâncuși Tg. Jiu, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale Gorj si Asociația Crescătorilor de Ovine și Bovine Novaci.