Se strâng semnături pentru inițierea referendumului în Tismana

Locuitorii orașului Tismana ar putea fi chemați la urne pentru a decide dacă localitatea trebuie să revină la statutul de comună. Inițiativa vine în contextul în care o parte dintre cetățeni susțin că actualul statut administrativ nu aduce beneficii comunității, dimpotrivă. Plătesc taxe și impozite la nivel de oraș dar condițiile de trai sunt asemănătoare mediului rural.
Pentru ca acest demers să fie posibil, cetățenii sunt rugați să semneze pentru inițierea referendumului. Strângerea de semnături este primul pas necesar pentru declanșarea procedurilor legale, a precizat Victor Sprîncenatu, consilierul AUR din Tismana.
„Mulți dintre dumneavoastră m-ați întrebat:
„De ce vorbiți despre revenirea la statutul de comună, dacă primarul și actuala majoritate din. Consiliul Local nu susțin acest demers?”
Răspunsul este simplu:
Atâta timp cât actuala majoritate din Consiliul Local votează în bloc proiectele inițiate de primar, fără a susține dezbateri reale sau inițiative alternative, nu există șanse reale ca un referendum pentru revenirea la comună să fie inițiat la nivel instituțional.
Statutul administrativ nu se schimbă prin declarații.
Se schimbă prin voință politică și prin vot.
Iar dacă voința politică lipsește, singura soluție rămâne voința cetățenilor.
De aceea, demersurile pe care le inițiem sunt legate:
– Referendum pentru dizolvarea Consiliului Local , pentru a reda cetățenilor puterea de decizie.
– Consultare privind revenirea la statutul de comună ,pentru a evalua clar dacă această direcție este dorită de majoritatea comunității.
Fără schimbare în Consiliul Local, revenirea la comună rămâne blocată.
Cu o majoritate care ascultă cetățenii, lucrurile pot deveni posibile.
Decizia nu aparține unui partid.
Aparține oamenilor.
Dacă vrei schimbare reală,
nu doar vorbe…
Semnează pentru ambele demersuri.
Tismana decide !“, a transmis consilierul local.



