Se rupe coaliția de guvernare?
Continuă disputele între membrii coaliției de guvernare PSD-PNL. În această perioadă, mărul discordiei care creează tensiuni la nivelul coaliției îl reprezintă alegerile prezidențiale. PNL are un nou scenariu pentru alegerile prezidențiale. Potrivit unor surse, liberalii vor ca primul tur al alegerilor prezidențiale să fie pe 27 octombrie, urmând ca pe 10 noiembrie să fie organizat cel de-al doilea tur. Aceste tensiuni apar din cauza solicitărilor Partidului Social Democrat de a avea un candidat propriu pentru alegerile prezidențiale și parlamentare, ceea ce încalcă înțelegerea făcută cu liberalii. Membrii coaliției de guvernare nu exclud o ruptură a celor două partide.
Ședințe peste ședințe între social-democrați și liberali privind stabilirea datei pentru alegerile prezidențiale. Ședința coaliției de ieri s-a încheiat după mai bine de trei ore, însă liderii PSD și PNL nu au luat nicio decizie. Totul a pornit de la dorința social-democraților de a avea un candidat propriu pentru alegerile care vor avea loc la finele acestui an.
Liberalii consideră că nu totul ar trebui să se întâmple așa cum își doresc social-democrații. Disputele celor două partide ar putea produce și o ruptură a coaliției de guvernare.
Negocierile sunt tensionate, iar cele două părți nu au reușit să cadă de acord. PNL ar dori decalarea calendarului stabilit inițial pentru septembrie.