Se menține număr ridicat de pacienți la ATI
România a înregistrat azi un număr de 6.136 noi cazuri covid din cele peste 40.000 de probe prelevate. 28.363 de teste RT-PCR și 11.878 de teste rapide antigenice au fost efectuate la nivel național, astfel că rata de pozitivare este de 15,3%.
Numărul deceselor COVID-19 se menține ridicat. 137 de români au murit în ultimele 24 de ore, în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu 114 mai mulți decât în ziua precedentă.
Numărul românilor aflați în stare gravă la terapie intensivă pare că a explodat. Un număr ridicat de 1.351 de pacienți fiind internați în acest moment.
De la debutul pandemiei și până în prezent, peste 913.000 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus au fost confirmate.
819.799 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 22.579 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat.
La nivelul județului Gorj, numărul de noi cazuri raportate este 65.
Din nefericire au mai fost înregistrate încă două decese în urma infectării cu noul coronavirus. Este vorba despre o femeie și un bărbat, în vârstă de 63 de ani, ambii prezentând și alte afecțiuni medicale.
De la începutul pandemiei, 8.310 de persoane au fost confirmate pozitiv pe raza județului Gorj.
7.572 de gorjeni s-au vindecat, iar 376 au decedat.
În ceea ce privește coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori, calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, județul Gorj înregistrează 2,36 la mie, fiind situat în scenariul galben.
În prezent 12 județe se află în scenariul roșu și anume Alba, Arad, Brașov, București, Constanța, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Sibiu, Timiș, Ilfov și Cluj. Județul Suceava înregistrează cea mai mică rată de infectare – 1,08 la mie, iar la polul opus județul Ilfov înregistrează cea mai mare rată de incidență 7,86.