Se lucrează la Târgul de Legume și la noul sens giratoriu
Societatea Edilitara derulează lucrări în Târgul de Legume din Târgu Jiu în această perioadă. Edilul municipiului, Marcel Romanescu, declară că dorește pe această cale să creeze condiții prielnice desfășurării activității din această zonă. Vor fi reamenajate aleile de acces, se va lucra la rețeaua de alimentare cu apă și canalizare. Până la jumătatea lunii mai, cel târziu, târgul se va putea deschide. Romanescu susține că cea mai bună perioadă pentru ca Edilitara să demareze lucrările de amenajare este chiar perioada aceasta, când activitatea de comercializare nu este una atât de intensă.
Tot din această săptămână încep lucrările la noul sens giratoriu ce urmează să se construiască în Târgu Jiu. Locul unde va avea loc această amenajare este intersecția străzii Bicaz cu strada Hidrocentralei, o zonă intens circulată. Pentru fluidizarea traficului și reducerea evenimentelor rutiere neplăcute din această zonă, autoritățile locale au luat hotărârea de a realiza o intersecție cu sens giratoriu. În vederea realizării acestei lucrări a fost necesară expropierea unei suprafețe din terenul pe care constructorii vor intra în vederea amenajării de benzi care intră și ies din sensul giratoriu.