Se lucrează intens la parcarea și podul de la Lainici
Numeroși credincioși se deplasează către Mănăstirea Lainici, mai ales în perioada sărbătorilor Pascale, în vederea participării la slujbele organizate în această mănăstire. Tot în această zonă au existat și o serie de reclamații cu privire la starea drumului care făcea ca circulația să nu se realizeze în cele mai bune condiții.
Răspunsul prefectului Marcel Iacobescu a fost că deși ne aflăm în Săptămâna Mare, săptămână marcată de miracolul Învierii Domnului, nu ne putem aștepta la miracole care să apară peste noapte. În privința parcării și podului de la Mănăstirea Lainici, constructorii au lucrat și continua să lucreze în aceste zile. Nivelarea stratului de pietriș s-a realizat din nou pentru ca suprafața zonei unde este amplasată parcarea să fie nivelată. În această perioadă, însă, nu se poate turna stratul de asfalt întrucât condițiile meteorologice nu sunt favorabile unei astfel de lucrări, temperatura fiind una destul de scăzută. De asemenea, pe respectivul pod se regăsesc și restricții de tonaj. La momentul de față se realizează o expertiză a podului provizoriu astfel încât în perioada următoare să fie acordată o dispensă din partea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere pentru autovehiculele care transportă material necesar lucrărilor la parcare și pod.
După perioada sărbătorilor Pascale va fi acordată această autorizație provizorie de circulație pentru anumite autovehicule.