Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Actualitate

Se cere reluarea anchetei în cazul lui Andrei

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului solicită autorităților reluarea anchetei în cazul lui Andrei, tânărul de 16 ani din Copăcioasa care a decedat în urma unei peritonite la Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu. Organizația a anunțat că va suporta costurile expertizei medicale independente pentru a clarifica circumstanțele în care s-a produs decesul.

Sora adolescentului susține că Andrei nu ar fi primit îngrijirile medicale necesare la timp, ceea ce ar fi dus la agravarea stării sale de sănătate și că a făcut demersuri constante către autorități. Pe de altă parte, reprezentanții spitalului afirmă că toate procedurile medicale au fost respectate și că a fost acordată îngrijirea corespunzătoare.

În acest moment, ancheta este în desfășurare, iar rezultatele testelor toxicologice sunt așteptate pentru a aduce clarificări suplimentare. Până la primirea acestor rezultate, unitatea medicală beneficiază de prezumția de nevinovăție, conform legislației în vigoare. Bianca Boian susține se simte neîndreptățită.

Totodată, se face apel către membrii Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu la responsabilitate și la o implicare mai eficientă.

Ancheta morții lui Andrei este în desfășurare, însă rudele sustin că cercetările bat pasul pe loc.

 

Articole similare

Back to top button