Se caută manager pentru teatru….
Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu” din Târgu Jiu a devenit de ceva timp un “teatru al războiului”, dus de diferite „găști” iubitoare de funcții, de putere și poate și de banii din această zonă a culturii.
După piesa „Cazul Tudor Vladimirescu”, în spațiul public au ieșit la iveală neînțelegirile care dominau această zonă culturală.
Viceprimarul Coica, acuza în acele momente lipsa transparenței, faptul că cei care conduc instituția culturală au o relație defectuasă cu administrația locală, ba s-a vorbit fățiș și de sifonarea banului public.
În acel moment, Primarul Municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, și-a exprimat în mod public nemulțumirea legată de funcționarea teatrului. A apărut, cu alte cuvinte, o ruptură evidentă între instituția de cultură și zona administrativă, Primăria Municipiului Târgu Jiu, cea care finanțează toată această activitate.
Ruptura a mers până acolo încât s-a vorbit atunci despre schimbarea managerului Cosmin Brehuță.
Astăzi, mandatul lui Brehuță a expirat și după o primă participare la concurs, acesta nu a obținut nota potrivită pentru a rămâne mai departe în fruntea instituției, astfel că examenul a fost reprogramat.
Pe data de 30 august va avea loc analiza dosarelor iar pe data de 3 septembrie interviul.
Interesant este că pentru această rundă de examene, fostul manager, Cosmin Brehuță, nu și-a mai depus candidatura, în joc fiind acum alte 3 nume care au legătură cu Teatrul Dramatic „Elvira Godeanu”.
Este vorba despre Sorin Pungan, regizor tehnic, Radu Tudose, artist și Andreea Chirițescu, actriță.
Radu Tudose a prestat până nu demult pe scena Teatrului din Petroșani.
Va fi cu siguranță o luptă intensă iar timpul va dovedi ce s-a dorit de la acest concurs. Interesant este că pentru această instituție, ca pentru multe altele, niciun manager cu acte-n regulă nu și-a depus candidatura, cei 3 candidați cunoscuți până în acest moment, nefiind niciunul calificat în postura de manager. Calificările și recomandările lor vin din zona artistică, acolo unde activează cu brio și unde le sunt recunoscute meritele.
Oare este suficient???