Școala din Arcani a fost demolată. Când va fi gata noua școală
Școala din localitatea Arcani se numără printre unitățile de învățământ cele mai afectate de cutremurele de la începutul acestui an. În urma expertizelor tehnice efectuate de comisiile deplasate în teren, s-a luat hotărârea ca această clădire să fie demolată, pentru ca în locul său să se construiască o nouă școală.
Daniel Coiculescu, edilul localității Arcani, declară că întreaga clădire a fost demolată, iar acum se lucrează la documentația necesară construirii unei noi unități de învățământ. Primarul își dorește ca această școală să fi una modernă, care să dispună de toate dotările necesare desfășurării activității didactice.
În funcție de cum vor evolua lucrurile, este posibil ca noua unitate de învățământ să fie gata toamna viitoare, în anul 2024. Elevii din Arcani își vor desfășura cursurile în acest an școlar în cele două școli reabilitate de pe raza localității.
Daniel Coiculescu, Primar Arcani