Schimbări privind ceremonia de absolvire a elevilor
Anul 2020 a fost un an atipic pentru absolvenţii de liceu care au marcat o premieră în istoria învăţământului. Elevii din promoția trecută nu au făcut poze de grup, nu s-au îmbrăţişat şi nu au mers la vreun banchet.
În acest an, totul va fi altfel, parcă ușor, ușor revenim la normalitatea dinaintea pandemiei.
Începând de astăzi, se vor implementa noi măsuri de relaxare care vor permite realizarea evenimentelor în aer liber.
O altă veste îmbucurătoare este că acum, tinerii absolvenți vor putea fi însoțiți de două persoane dragi lor și nu de una așa cum anunțaseră autoritățile zilele trecute.
Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu spune că pentru a ne putea limita la 1000 de participanți, așa cum impune Hotărârea de Guvern, fiecare elev are posibilitatea de a invita câte două persoane, la Stadionul Municipial, unde se va tine ceremonia de absolvire.
Aceștia trebuie să prezinte o adeverință de vaccinare, un test PCR negative sau un test rapid, pentru a-i putea însoții pe elevi.
Edilul orașului mai spune că ceremoniile de absolvire se vor desfășura începând cu data de 2 iunie și vor dura 11 zile.
De asemenea, dacă va ploua, ceremonia va avea loc în Sala Sporturilor, acolo unde au început deja pregătirile pentru ca totul sa se desfășoare în siguranță și cu respectarea legislației.
Acest complex de evenimente este dedicat în primul rând absolvenților învățământului gimnazial, liceal și postliceal care se vor bucura de o ceremonie specială, dar și de mai multe surprize pregătite de Primăria municipiului Târgu Jiu.
Anul trecut, criza sanitară a întrerupt brusc anul şcolar şi i-a obligatpe elevi și profesori să-şi mute activitatea în online, iar festivităţile de absolvire au avut loc tot în mediul virtual, cu emoţii mari şi cu multe regrete.
Elevii din anii terminali au încheiat anul şcolar fără ultima oră de dirigenţie şi fără festivităţi. Premianţii nu au mai trecut pe sub podul de flori şi nici nu au mai fost chemaţi pe scenă pentru a li se înmâna diplomele de absolvire.
Spre bucuria acestora, anul acesta totul se va schimba și vor putea fi împreună toți elevii, cu condiția respectării măsurilor impuse.