Schimbări la UCB
O nouă schimbare la Universitatea „Constantin Brâncuși„ din Târgu Jiu. Sorin Purec a fost repus în funcția de Rector al Universității „Constantin Brâncuși„ prin ordinul Ministrului Educației. Fostul rector, Luminița Popescu, a fost ales ca președinte al Senatului în cadrul Universității „Constantin Brâncuși„. Sorin Purec a fost reinstalat din nou rector al Universității „Constantin Brâncuși„ din Târgu Jiu. Acesta a revenit la conducere în urma unei sentințe judecătorești. Până la alegerile pentru poziția de rector, programate în luna martie, funcția este ocupată de actualul rector, care anunță participarea și la urmatoarele alegeri pentru această funcție. Rectorul afirmă că dacă va caștiga din nou alegerile, acesta va dori să consolideze poziția Universității în scena universitară națională. Și Senatul Universității „Constantin Brâncuși„ din Târgu Jiu are un nou președinte. Fostul rector al UCB, Luminița Popescu, a primit toate voturile colegilor pentru a ocupa cea mai înaltă funcție din UCB. În luna martie a acestui an sunt alegeri pentru funcția de rector, iar Luminița Popescu a declarat că există posibiltatea să participe din nou pentru această funcție.