Schimbări la Forța Dreptei Gorj
Schimbări la Forța Dreptei Gorj! Deși fostul consilier local Florin Papuc preluase organizația de la Gorj, au fost făcute schimbări. Gheorghe Grivei este noul președinte, Dana Constantinescu ocupă funcția de vicepreședinte, iar Nicolae Bobu este secretarul general al organizației județene. Schimbările au creat nemulțumiri în partid.
Grivei, Constantinescu și Nicolae Bobu erau membri ai PNL Gorj, apropiați ai fostului președinte Dan Vîlceanu. Deși l-au contestat vehement pe Ludovic Orban și au votat împotriva lui atunci când a candidat pentru funcția de președinte al Partidului Național Liberal, acum cei trei au preluat organizația Forța Dreptei de la Gorj. Forța Dreptei este partidul condus de Ludovic Orban, pe care l-a fondat după ce a plecat de la Partidul Național Liberal. Florin Papuc, cel care preluase conducerea organizației, susține că Ludovic Orban nu dă dovadă de seriozitate.
Papuc susține că Grivei și Constantinescu au părăsit PNL Gorj pentru că nu vor mai fi puși pe liste.
Gheorghe Grivei și Dana Constantinescu nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere referitor la această situație. Alianța Dreapta Unită, alături de USR și Mișcarea Populară.