Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitatePoliticaSliderSocialUltima ora

Schimbare la vârful organizației PNL Gorj

Dan Vîlceanu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene decide să renunțe la conducerea filialei, autosuspendându-se din funcția de președinte al PNL Gorj pe perioada în care îndeplinește și funcția de secretar general al PNL. Conducerea interimară a organizației județene va fi preluată de prim-vicepreședintele organizației liberale, Dumitru Leuștean care ocupă în prezent și funcția de primar al orașului Novaci.

Motivul acestei schimbări este reprezentat de faptul că statutul Partidului Național Liberal nu permite ocuparea în paralel a funcțiilor de secretar general al partidului și cea de președinte al organizației județene. Aparent, cele două funcții, “demnități politice” cum le mai numește primarul Marcel Romanescu, au figurat în paralel în palmaresul lui Dan Vîlceanu, întrucât el a fost numit secretar general PNL chiar din data de 21 septembrie 2021.

Întrebarea care se ridică este de ce această schimbare are loc tocmai acum, la aproape 4 luni de ocupare a celor două funcții de către deputatul PNL? Poate fi vorba despre o neînțelegere care a condus la ocuparea celor două funcții aflate în contradicție. Nu este exclus să existe și un termen de conformare cu privire la alegarea unui singur post, dar oare acesta să fie atât de mare?

Articole similare

Back to top button