Scandal la Obștea Novaci
Un nou scandal se invește în orașul Novaci. Pe parcursul zilei de ieri, circa 80 de cetățeni ai localității Novaci au protestat în fața Obștii Bălcești Vlădoi. Președintele Obștii, împreună cu alți 6 consilieri au semnat un contract de concesiune cu o firmă austriacă pentru realizarea unui fond de vânătoare, fiind vorba despre aproximativ 700 de hectare.
Perioada contractului de vânătoare a fost hotărâtă pentru următorii 49 de ani. În privința redevenței, suma prevăzută era de 5000 de euro/an.
Revolta cetățenilor a constat în faptul că aceștia vor fi privați de accesarea terenurilor pe care aceștia le dețin, de asemenea proprietarii nu au avut idee despre contractul semnat de președinte și cer rezilierea contractului.
Conform contractului de concesionare , firma are dreptul de a exploata în mod direct bunurile terenului. Contractorul a început deja demersurile pentru îngrădirea suprafeței, fiind tăiați mai mulți arbori.
Firma contractoare dorea să aducă în cadrul obștii, cerbi, mistreți și mufloni, astfel, membrii plaiului ar fi primit dividente mai mari de pe urma țarcului de vânătoare.