În ziua de 24 iunie, în preajma solstițiului de vară, calendarul popular consemnează sărbătoarea cunoscută sub denumirea de Sânziene sau Drăgaica.

Semnificația Sânzienelor

Deși sunt asociate sărbătorii creștine a Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul și a Aducerii Moaștelor Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, Sânzienele își au originea într-un străvechi cult solar. Sânzienele erau considerate, înca din vremea lui Cantemir, ca reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) și divinități antropomorfe. În credința populară, Sânzienele erau considerate a fi niște femei frumoase, niște adevărate preotese ale Soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Din punct de vedere calendaristic, sânzienele marchează apropierea de mijlocul verii și reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole și pregătirea pentru recoltat. De asemenea, ziua de Sânziene este și ziua în care păsările încep pregătirile pentru sezonul rece. Cucul este primul care dă semnalul, dacă de Blagoveștenie începe a cânta, la Sânziene acesta se îneacă cu orz, răgușește și nu mai poate cânta.

Conform credinței populare în noaptea de Sânziene se deschid cerurile, iar Sânzienele ies și joacă dansul ielelor în locuri ferite de ochii lumii, ascunse sau retrase. Dansul acesta nu poate fi observat de nimeni fiindcă cel sau cea care va îndrăzni să-l privească se va îmbolnăvi și nu se va mai putea vindeca.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni și forte dăunătoare, lovindu-i pe cei păcătoși cu „lanțul Sânzienelor”, pot stârni din senin și vijelii, pot aduce grindină, lăsând câmpul fără de rod și florile fără de leac.

Obiceiuri și tradiții de Sânziene

Obiceiurile și tradițiile de Sânziene sunt diverse și numeroase, în funcție de zona geografică a țării și influențele specifice regiunii. Aceste obiceiuri și tradiții se practică fie pentru bunul mers al treburilor, fie pentru a atrage norocul și belșugul, dar și pentru aflarea ursitei sau pentru grăbirea măritișului.

Astfel, în unele regiuni ale țării, mai ales în zonele rurale, fetele merg la cules de sânziene pentru a împleti coronițe din flori de sânziene. Aceste coronițe le aruncă mai apoi peste casă. Dacă coronița rămâne agățată și nu cade e semn că acolo, în curând, va avea loc o nuntă. Unele fete păstrează câteva flori și pentru a le pune sub pernă, sperând că noaptea își vor visa ursitul.

De altfel în alte zone ale țării, în ziua de Sânziene, se joacă Drăgaica. Prin urmare se vor costuma două fete, una în costum bărbătesc, cu numele Drăgan, iar cealaltă în costum femeiesc, zisă Drăgaica. Acestea merg și joacă pe la case, întocmai ca și călușarii. Jocul constă mai mult în sărituri în formă de cruce și în îmbrățișări. Oamenii care primesc Drăgaica se consideră că vor atrage norocul și vor alunga ghinionul, vor avea recolte bogate și spor la muncile câmpului.

Un alt obicei specific zilei de sânziene este scăldatul femeilor în apele curgătoare sau în roua dimineții. La răsăritul soarelui femeile se spală într-un râu iar mai apoi se tăvălesc în iarba plină de rouă. În acest fel vor rămâne curate și sănătoase, se vor spăla de boli și de probleme. Orice neîmplinire ar avea se va rezolva, iar cele care își doresc copii au mari șanse să rămână însărcinate.

Fiind o sărbătoare cu cruce roșie, este strict interzis să se facă treburi gospodărești: nu se spală, nu se merge la câmp.

Cum pot fetele să îşi afle ursitul în noaptea de Sânziene

Tradiţia spune că în noaptea de 23 spre 24 iunie sânzienele ies din pădurile în care trăiesc şi zboară deasupra pământului, cântând şi dansând. Dacă sunt sărbătorite aşa cum spune tradiţia, ele împart rod holdelor, înmulţesc animalele şi vindecă bolile şi suferinţele oamenilor. Dacă nu sunt sărbătorite ele devin Iele şi aduc boli pe pământ. Florile de sânziene sunt un alt simbol puternic al sărbătorii.

După cules, gospodinele se adună la o şezătoare aparte unde cântă şi dansează. Şi cum de sânziene fetele şi femeile poartă celebra cămaşă cu altiţă, aşa cum este cunoscută ia populară, nu e de mirare că în aceeași zi sărbătorim şi Ziua Iei. Oriunde s-ar afla în lume românii poartă cu mândrie ia la zi de sărbătoare. Comunitatea de români din Seul, Coreea de Sud, a marcat şi ea ziua IEI. Portul tradiţional i-a atras pe localnici. Ziua Universală a Iei a fost iniţiată în anul 2013 de comunitatea La Blouse Roumaine, care a dorit ca bluza tradiţională românească împreună cu tradiţia moştenită din timpuri imemoriale, să devină un brand de ţară, recunoscut în întreaga lume.

În primul rând astăzi fetele de măritat ar trebui să culeagă florile cu acelaşi nume, adică Sânziene, să le împletească într-o coroniţă pe care apoi să o arunce peste casă. Se spune că dacă această coroniţă se agaţă pe acoperiş şi nu cade, atunci acolo va avea loc o nuntă. Aceleaşi flori, puse sub pernă în noaptea de dinainte, le poate ajuta să îşi viseze ursitul.

Pe de altă parte, femeile măritate îşi pun florile la brâu pentru a fi ferite de dureri la muncile câmpului pentru tot anul. Tot tradiţia populară mai spune şi că, dacă astăzi plouă, atunci va fi un an bun pentru agricultură.

 Alte superstiţii legate de Sânziene

Potrivit tradiţiei româneşti, Sânzienele sunt zâne bune din clasa ielelor, dar dacă nu le este respectată sărbătoarea devin surate cu Rusaliile, care sunt zâne rele. Numele „Sânziene” se referă la trei elemente strâns legate între ele, potrivit observatornews.ro. Primul element defineşte zânele, de obicei bune, ce îşi fac apariţia în noaptea de 23 spre 24 iunie; al doilea element reprezintă florile galbene ce înfloresc în preajma zilei de 24 iunie, flori ce au atribute magice şi care sunt substitute vegetale ale zânelor cu acelaşi nume; cel de-al treilea element vizează chiar sărbătoarea de pe 24 iunie.

Ziua de Sânziene este considerată sfântă: nimeni nu are voie să lucreze, când soarele joacă pe cer sau stă în loc la amiază. Se spune că Sânzienele se răzbună amarnic dacă tradiţia nu le este respectată. Apar în acest caz ielele, nişte făpturi supranaturale din mitologia românească, cu o forță puternică de seducție, cu puteri magice asemenea Nimfelor, Naiadelor sau Driandelor.

Cuvântul iele nu trebuie rostit de om pentru că acesta va fi purtat de vânt spre pierzanie. Originea numelui lor provine de la „vel”, care înseamnă: vânt, mișcare și moarte, în unele culturi.