Sancțiuni pentru patru angajați ai SJA Gorj
Angajații Serviciului de Ambulanță Gorj, care s-au oprit să-și bea cafeaua într-o benzinărie, având pacienta pe targă, au fost sancționați. În urma anchetei, comisia de disciplină a decis ca asistenta să fie sancționată cu 10% din salariu timp de trei luni, în timp ce șoferul a primit doar un avertisment scris. Și colegii lor, care se întorceau de la un transfer din București, au fost avertizați de conducere.
În total, 4 angajați ai Serviciului Județean de Ambulanță Gorj au fost vizați de ancheta administrativă. Este vorba despre două echipaje ale instituției: un echipaj care transporta la spital o pacientă cu o fractură la un picior în București, unde urma să fie supusă unei intervenții chirurgicale, și un alt echipaj care se întorcea de la un alt transfer intraspitalicesc fără pacient. Cele două echipaje s-au intersectat într-o benzinărie din județul Vâlcea, unde au rămas zeci de minute, în timp ce pacienta a așteptat în ambulanță. Cea care i-a reclamat pe angajați a fost chiar pacienta din ambulanță, care s-a panicat când a văzut că salvarea staționează și a sunat un prieten, angajat și el la Ambulanța Gorj. Așa s-a descoperit că angajații își luaseră o pauză de cafea, având pacienta pe targă. Toți cei implicați în această anchetă au fost sancționați.
Pentru șoferul de pe ambulanța în misiune, dar și pentru angajații din echipajul fără pacient, pedeapsa s-a rezumat doar la un avertisment scris.
Deși ambulanța a staționat aproape jumătate de oră într-o benzinărie din Vâlcea, pacienta a ajuns la spital într-o stare de sănătate bună.