,,Salonul de Iarnă” la Târgu Jiu
Filiala Târgu Jiu a Uniunii Artiștilor Plastici din România, în colaborare cu Centrul de Cercetare, Conservare și Promovare „Constantin Brâncuși”, organizează joi, 5 decembrie 2024, de la ora 18:00, vernisajul expoziției de grup „Salonul de Iarnă”. Evenimentul va avea loc la Galeriile Municipale de Artă din Târgu Jiu și reunește lucrări semnate de membrii Filialei Târgu Jiu a UAP.
Expoziția oferă publicului o incursiune în diversitatea și creativitatea artiștilor locali, punând în valoare stiluri și tehnici variate, de la pictură și sculptură la grafică și artă decorativă.
„Salonul de Iarnă” rămâne deschis vizitatorilor timp de o lună, între 5 decembrie 2024 și 5 ianuarie 2025, oferind o oportunitate unică de a explora creațiile artiștilor plastici din Gorj și de a susține cultura locală. Organizatorii invită toți iubitorii de artă să participe la vernisaj și să se bucure de atmosfera artistică specifică sărbătorilor de iarnă. În cadrul expoziției se vor oferi mai multe premii si distincții.