Salonul de iarnă al artelor populare
Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu Jiu organizează în fiecare an, în luna februarie, „Salonul de iarnă al artelor populare”. În câteva din localitățile județului Gorj se va desfășura o serie de activităţi cultural-artistice, în perioada 24-25 februarie. Urmează, astfel, două zile de activități menite să sublinieze importanța artelor și a culturii.
Vineri, 24 februarie, începând cu ora 19:00, la Căminul Cultural din Bolboși, cursanții de la disciplina grup vocal folcloric vor prezenta un program artistic pentru care s-au pregătit intens, iar sâmbătă, 25 februarie, începând cu ora 12:00, la Căminul Cultural din Bălești, vor fi expuse lucrările meșterului olar Coneru Dumitru. De asemenea, vor avea loc și alte momente artistice. Programul va fi completat de un spectacol de dansuri populare, sub coregrafia lui Ion Popescu Lăzăroiu, iar de la ora 14:00, la Căminul Cultural din Dragotești va avea loc un spectacol muzical-coregrafic.