Actualitate
Salarii reduse la Motru
Salariile a 70 de funcționari de la Primăria Motru vor scădea, de luna viitoare. Angajații vor primi mai puțini bani pentru că va intra în vigoare noua grilă de salarizare. Nemulțumiți, zeci de salariați au și organizat un protest spontan. În cazul în care, aleșii nu vor vota proiectul de hotărâre până la sfârșitul acestei luni, angajații Primăriei Motru riscă să nu primească niciun leu în luna august.