Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

S-au suspendat zborurile!

Londra și sud-estul Angliei au intrat în carantină generală în contextul creșterii  numărului de infecții Covid-19.  De asemenea, pe teritoriul statului a fost depistată o nouă tulpină a virusului, fapt ce a alarmat și mai mult autoritățile.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de duminică Hotărârea prin care introduce Regatul Unit pe lista țărilor de risc epidemiologic ridicat. Pentru toate statele ce se regăsesc pe listă se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România. În plus, față de Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord s-a luat și măsura  suspendării zborurilor din și către țara respectivă.

Decizia vine ca urmare a creșterii alarmante a numărului de noi cazuri de coronavirus care a dus la impunerea carantinei generale în Anglia.

Măsura carantinării persoanelor ce sosesc în România din Marea Britanie a intrat în vigoare începând cu miezul nopții. Suspendarea zborurilor începe la ora 19.00 și se încheie abia peste 14 zile.

Așadar, până pe 4 ianuarie, românii nu mai pot zbura către Marea Britanie, iar cei stabiliți acolo nu mai pot veni acasă pe cale aeriană. Dacă totuși vor să își viziteze rudele de sărbători, vor petrece Crăciunul și Revelionul în izolare. Timp de 14 zile de la data sosirii în țară nu vor putea ieși din casă și nici nu se vor putea întâlni cu cei dragi.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a anunţat că studiază împreună cu oficialii britanici noua tulpină a virusului, despre care se crede că ar fi cu 70% mai contagioasă.

Numărul țărilor europene care au luat decizia de a interzice zborurile din Regatul Unit este în creștere. Olanda, Belgia și Italia au impus deja sau vor impune restricția de a călători cu avionul și trenul iar Austria, Franța și Germania plănuiesc să adopte și ele această măsură.

Marea Britanie nu este singura țară ce a impus carantina. Germania a luat decizia de a impune carantina de sărbători, astfel că magazinele neesențiale au fost închise, la fel și școala.

Olanda a intrat în carantină pentru 5 săptămâni. În toată această perioadă școlile, magazinele neesențiale, restaurantele, barurile, spaţiile culturale şi arenele sportive vor fi închise. În Lituania vor rămâne deschise doar magazinele cu produse de primă necesitate, iar învăţământul se va desfăşura doar de la distanţă. Locuitorii nu vor putea călători în afara localităţii şi chiar ieşirile din casă vor fi interzise, cu excepţia celor din motive întemeiate.

Alte țări care au impus restricții dure de sărbători sunt și Cehia, Polonia sau Turcia.

Articole similare

Back to top button