S-au semnat actele pentru un nou proiect în Târgu-Jiu
Municipiul Târgu-Jiu beneficiază de un nou proiect de mare anvergură, proiect finanțat din fonduri europene. Este vorba despre 12 milioane euro, finanțare europeană, respectivul proiect constând în 27 km de fir de contact. Astfel, va avea loc o extindere a sistemului de transport în comun pe bază de troleibuz.
Noutatea proiectului cuprinde 47 stații moderne pentru toate traseele pe care funcționează sistemul de transport în comun.
În licitația pentru demararea acestui proiect important pentru municipiul Târgu-Jiu a ieșit victorioasă Societatea UTI, societate care a mai implementat și alte proiecte în orașul lui Brâncuși.
Marius Ionescu, unul dintre oamenii cu cea mai bogată experiență în domeniul administrației publice locale, este de părere că semnarea acestui contract reprezintă un pas foarte important pentru municipiul Târgu-Jiu.
Fiind un proiect ambițios ce vizează zona tehnică, coordonarea din partea primăriei municipiului Târgu-Jiu este esențială pentru buna derulare a acestui proiect și va fi asigurată de către Bogdan Bejinaru, viceprimarul municipiului.
Prezent la semnarea contractului a fost, desigur, și Mihai Paraschiv, directorul societății Transloc, care consideră că proiectul va fi dus la bun sfârșit datorită firmei care a câștigat licitația pentru desfășurarea acestuia.