S-a redeschis Groapa de Gunoi
După câteva luni în care Depozitul de Deșeuri de la Bârsești a stat închis, se pare că în sfârșit acesta și-a redeschis porțile. O comisie constituită din mai mulți reprezentanți ai unor instituții din Gorj a fost constituită luni. Timp de 3 zile s-a analizat situația depozitului și au fost verificate lucrările, iar ieri a fost luată o decizie.
Autoritățile au stabilit faptul că Groapa de Gunoi și-a îndeplinit obligațiile impuse de organele de control și acum poate funcționa în continuare. Suspendarea pe 6 luni emisă de Agenția pentru Protecția Mediului a fost ridicată începând de ieri, așadar Depozitul poate primi acum gunoi, fără a mai avea probleme.
Totuși, nu se știe încă dacă vor fi aduse deșeuri și din alte județe, așa cum s-a procedat până acum. Autoritățile speră că Depozitul va primi gunoi doar de pe raza județului Gorj, pentru ca problemele legate de disconfortul olfactiv să nu mai apară.
Prefectul de Gorj spune că nivelul poluării de la Groapa de Gunoi va fi atent monitorizat în continuare, pentru ca cetățenii să nu mai fie afectați.
Autoritățile au declarat că, suplimentar, au mai fost montate și biofiltre pentru stația de tratare a levigatului, cu toate că a scăzut semnificativ cantitatea de gunoi.
Rămâne de văzut dacă disconfortul olfactiv va dispărea complet sau vor reveni problemele pentru cetățenii din zona Bârsești – Slobozia.