S-a răsturnat băut cu mașina
La data de 23 februarie, polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au fost sesizați prin apel unic de urgență, despre faptul că un conducător auto aflat în stare de ebrietate s-a răsturnat cu mașina.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că un bărbat de 51 de ani, din comuna Bărbătești, ar fi condus un autoturism pe DJ 662 Andreești, iar la un moment dat, a pierdut controlul asupra direcției de mers, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se cu autovehiculul.
Atât conducătorul auto, cât și un alt pasager, au declarat că nu au suferit leziuni în urma producerii evenimentului.
Fiind testat cu aparatul etilotest, acesta a indicat o concentrație de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La solicitarea polițiștilor de a-i însoți la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, bărbatul a refuzat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de probe biologice.