O fata foloseste telefonul mobil, dupa aflarea rezultatelor la Bacalaureat, la Colegiul National "Jean Monnet", in Bucuresti, marti, 7 iulie 2015. MIHAI DASCALESCU / MEDIAFAX FOTO
Conform unui comunicat de presă transmis de Ministerul Educației, a fost prelungită perioada de înscriere a candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de Bacalaureat. Noul termen este data de 9 iunie.
“Pentru a veni în sprijinul unităților de învățământ preuniversitar în desfășurarea activităților specifice de final de an școlar, care vizează absolvenții claselor a XII-a zi și a XIII-a seral și frecvență redusă, vă comunicăm următoarele:
A fost publicat în Monitorul Oficial Ordinul ministrului educației nr. 4.339/2023 pentru completarea ordinului de ministru nr. 3.505/2022 privind structura anului școlar 2022 – 2023, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, situația școlară a elevilor se poate încheia până la data de 9 iunie 2023.
În ceea ce privește înscrierile la examenul național de bacalaureat 2023, Ministerul Educației a transmis inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, prin nota 28.142/2023, informații privind prelungirea perioadei de înscriere a candidaților la sesiunea iunie-iulie a examenului național de bacalaureat 2023 până la data de 9 iunie 2023.
Precizăm că modificările la care facem referire nu afectează în niciun fel calendarul de desfășurare a probelor de evaluare a competențelor sau a probelor scrise din cadrul examenului de bacalaureat 2023 sau calendarul de desfășurare a probelor scrise ale Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.”
Copiați adresa URL
Adresa URL a fost copiată