ActualitateSliderSocialUltima ora
S-a drogat și a plecat cu mașina
Sâmbătă, 24 septembrie, polițiști din cadrul Biroului Rutier au depistat, în trafic, un tânăr de 20 ani, din comuna Braloștița, județul Dolj, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Victoriei, din municipiul Târgu-Jiu, iar în urma testării cu aparatul drugtest, acesta a indicat un rezultat pozitiv.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană aflată sub influența substanțelor psihoactive.