Roviniete gratuite pentru persoanele cu dizabilități
Gorjenii, tot mai interesați de rovinete gratuite! Persoanele cu dizabilități pot beneficia de roviniete gratuite, iar acest program vine în sprijinul celor care au nevoie de mobilitate fără costuri suplimentare. Gratuitatea se aplică în principal persoanelor cu handicap grav gradul I și însoțitorilor sau asistenților personali ai acestora, dar există condiții clare care trebuie respectate.
Pentru persoanele cu handicap grav, rovinieta poate fi obținută atât de persoana cu dizabilități, cât și de asistentul personal sau însoțitorul legal, dacă aceștia sunt proprietarii mașinii. Persoanele cu handicap accentuat sau mediu pot beneficia, de asemenea, de rovinieta gratuită, însă doar dacă sunt proprietari unici ai vehiculului. Pentru a obține rovinieta gratuită, persoanele interesate trebuie să depună o cerere și documentele necesare la sediul DGASPC, la primăria de domiciliu, online sau prin poștă.
Această facilitate este acordată pentru a sprijini persoanele cu dizabilități, oferindu-le acces mai ușor la transport și reducând astfel costurile deplasărilor, care sunt adesea frecvente pentru tratamente medicale sau alte nevoi personale.