Rovinari – trecerea în revistă a principalelor realizări.
Rovinari este orașul minier al județului Gorj, ce are drept bază economică exploatarea minieră de cărbune și producerea energiei electrice în cadrul termocentralei orașului, una dintre primele din Europa ca mărime.
În scurta vizită de astăzi în orașul aflat sub conducerea primarului Robert Filip, cel ce ne-a întâmpinat a fost administratorul public – Gabriel Crăc, responsabil de coordonarea serviciilor publice de interes local. În cadrul interviului, administratorul public a făcut trecerea în revistă a aspectelor importante ce țin de orașul Rovinari.
Similar situației cu care se confruntă multe primării, iată că și primăria orașului Rovinari a resimțit puternic scumpirea acerbă a facturilor la electricitate și gaze naturale, facturi a căror valoare este chiar dublă comparativ cu aceeași perioadă a anului 2021.

Pentru ca locuitorii orașului Rovinari să își ducă traiul în cele mai bune condiții, în sprijinul acestora primăria a venit cu o amplă lucrare de modernizare și reabilitare a blocurilor de locuințe. Mai exact, este vorba despre un număr de 16 blocuri asupra cărora se execută lucrări.
Populația Rovinariului nu este extrem de numeroasă, o idee exactă a numărului de locuitori din prezent fiind realizată odată cu finalizarea recensământului populației. În momentul de față, în Rovinari se regăsesc 5 centre de recenzare în care cetățenii se pot prezenta și vor beneficia de asistență pe parcursul procesului de autorecenzare.
Dorința oricărei primării este aceea de a-și mulțumi cetățeii, fie aceștia mulți sau puțini la număr. Astfel, autoritățile locale din Rovinari pun accent pe încântarea și destinderea locuitorilot orașului și vin cu o serie de lucrări și investiții ce au exact acest scop. O primă lucrare este legată de Casa de Cultură care în momentul de față trece printr-un amplu proces de reabilitare.
Nici cei mici nu au trecut neobservați, astfel că un proiect la fel de important se referă și la părculețele de joacă. Suprafața acestora a fost modificată pentru a asigura condiții de siguranță micuților și pentru a liniști părinții.
O investiție la fel de importantă ca cele enumerate anterior este reprezentată de construirea unui stadion de liga a doua în cadrul orașului Rovinari. Investiția de mare anvergură se realizează prin fonduri ce provin de la Compania Națională de Investiții. Valoarea sa se ridică la suma de aproximativ 8 milioane de euro.
De asemenea, pentru orice oraș, primordiale sunt zonele ce țin de partea de educație și sănătate. Primăria orașului Rovinari a fost receptivă în acest sens și a venit în sprijinul școlilor și spitalului cu tot ce a fost necesar pentru ca acestea să se ridice și să atingă înaltele standard europene.