Românii pleacă la muncă în străinătate
În timp ce economia din România a suferit pierderi semnificative, iar angajatorii au fost nevoiți fie să-și închidă firmele, fie să reducă personalul, Occidentul caută în continuare forță de muncă, oferind posturi avantajoase românilor.
Prin programul EURES angajatorii străini aduc în țara noastră oferte avantajoase. Astfel, în prezent conform informațiilor oferite de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj, sunt disponibile în această perioadă prin rețeaua EURES aproximativ 97 de locuri de muncă în mai multe țări din Europa în diferite domenii, de la medici, asistenți până la coafeză și ospătar.
Gorjenii care își doresc un astfel de loc de muncă trebuie să facă o vizită consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Gorj pentru a se înregistra în baza de date și a primi mai multe informații legate de procesul de aplicare , dar și de condiții.
Până în prezent 43 de persoane doritoare sunt înregistrate în baza de date AJOFM Gorj, dintre care 13 au deja încheiate contracte de muncă.
Astfel, din ce în ce mai mulți români aleg să plece în străinate, considerând că au mai multe șanse pentru un trai mai decent. România deseori este considerată a fi o țară „săracă” și fără posibilități.
Gorjenii consideră că românii sunt forțați să plece la muncă în alte țări, tocmai din cauza lipsei de posibilități, dar și a veniturilor ce în ultima perioadă s-au diminuat semnificativ.
În ceea ce privește soluția prin care s-ar putea stopa plecarea românilor din țară, unii oameni consideră că potrivit ar fi ca autoritățile să se implice mai mult și să ofere mai multe locuri de muncă, în special persoanelor tinere.
Alții cred că „este prea târziu” pentru a se lua alte măsuri, considerând că doar un guvern capabil și fără culoare politică ar putea rezolva această situație.
Astfel, dacă autoritățile vor oferi mai multe posibilități pentru un trai decent putem îndemna românii să se întoarcă acasă.