România, statul care și-a sabotat sistemul energetic!
O analiză a Ziarului Financiar arată clar cum în ultimii 10 ani, România, și-a sabotat sistemul energetic. De la exportatorii de energie, în 10 ani de zile, România a transformat în fier vechi jumătate din centralele pe cărbune fără a pune nimic în loc. Astăzi, sistemul energetic este dependent de importuri, mai mult nu cred că mai este valabilă sintagma „independență energetică”.
“În 2012, România avea centrale pe cărbuni de circa 5.350 MW, ponderea acestora în acoperirea consumului de energie fiind de 40%. Acum, România mai are 2.500 MW în centrale pe cărbuni şi este dependentă de importurile de energie. România devine astfel un caz aproape unic la nivel european în care statul şi-a sabotat de unul singur sectorul strategic al energiei, închizând centrale fără a pune nimic în loc.
Datele publice de pe site-ul Transelectrica, transportatorul naţional de energie, mai arată că în următorii doi ani alte centrale pe cărbuni ar trebui scoase din funcţiune, astfel ca la nivelul anului 2024 capacitatea totală a acestor unităţi să ajungă undeva la 2.000 MW. Din 38 de grupuri pe cărbune câte funcţionau în 2011, anul acesta mai merg doar 13.
Acest exit din cărbuni fără a pune nimic în loc a subminat statutul de exportator net de energie al României în ultimii trei ani.
Învestiţiile din partea de eoliene şi solare, unde România are acum un portofoliu de generare de circa 4.300 MW, s-au făcut fără unităţi de stocare sau de echilibrare, astfel că independenţa zilnică a alimentării cu energie a României depinde de cum bate vântul.
„Am mai putea redeschide câteva unităţi“, spune Ovidiu Pop, unul dintre cei mai cunoscuţi specialişti din domeniul termoenergeticii.” se arată într-o analiză a ZF.
Dacă astăzi am ajuns în momentul în care să ne dăm seama că cel mai important este să repornim centralele pe carbune, dacă Frans Timmermans a anunțat că trebuie să găsim soluții alternative pentru a produce energie punând “green deal” puțin pe pauză, este momentul ca politicienii împreună cu specialiștii din energie să regândească sistemul energetic și se pare că este nevoie, mai mult ca oricând, de o strategie energetică pe termen lung pe care indiferent cine vine la guvernare să o respecte ca pe biblie.