Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateSliderUltima ora

România obligată să stocheze 20% din CO₂-ul UE. Miruță cere explicații Guvernului

Deputatul Radu Mirută este nemulțumit de cota de CO₂ impusă României și solicită explicații urgente Guvernului.

,,Nu e drept! Nu din nou decizie inechitabilă pentru România! Nu e corect ca România singură să înmagazineze pe viață 20% din toate emisiile de CO2 așe Uniunii Europene. Asta a acceptat Guvernul României și consider profund nedrept! OUG 139/2024, dată la final de 2024 de Moș Nicolae, ajunsă acum în Parlament, legiferează un cadru european potrivit căruia România trebuie să înmagazineze în subsolul României (foste pungi de petrol/gaze/sare) 10 milioane de tone de CO₂ dintr-un total european de 50 milioane.  O formulă europeană la facerea căreia Guvernul României a luat parte și trebuie să dea explicații serioase!

  1. Pentru că producem și folosim petrol și gaze , plătim deja o taxă de poluare. Acum să plătim și a doua oară pentru a înmagazina a 5-a parte din otrava celor 27 de țări ale UE?
  2. E mult mai avantajos să înmagazinăm în gaz metan decât CO₂. Sunt zile când România nu poate extrage cât are nevoie din depozitele actuale. În loc să ocupăm rezervoarele cu CO₂ pe viață, mai bine băgăm metan când e ieftin și îl scoatem când e scump?
  3. România are cea mai mică amprentă de CO₂ per locuitor din UE . Și tot noi să depozităm a doua cea mai mare cantitate?
  4. Alte țări NU au producție de gaz. Noi o avem pe cea mai mare. De ce să ne ocupăm pe viață galeriile subterane cu bioxidul de carbon care rămâne acolo forever?
  5. Am mai greșit o dată în 2019 cu Green Deal . Deși ne îndeplineam încă de la început țintele de depoluare, ne-am grăbit să închidem termocentrale pe cărbune fără să ne oblige cineva. Noi respectam din 2019 pragurile de poluare care trebuie respectate in 2050, cu ținta intermediară in 2030.

Să fim fraieri a doua oară… nu mai e întâmplare.

Solicit Guvernului României să comunice:

Ce măsuri a propus România în fața Comisiei Europene când s-a stabilit această formulă dezavantajoasă?

Ce consecințe financiare sunt dacă Parlamentul NU susține această decizie?

Povestea că vom dezvolta „industrie colaterală” pentru băgat otrava în pământ e prea subțire.

Da, suntem de acord să participăm la efortul european comun. Dar de la asta până la a accepta ca doar România să înmagazineze 10 tone din 50… e prea mult!”, a transmis deputatul Radu Miruță.

Articole similare

Back to top button