Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
SliderSocialUltima ora

România, lovită de furtuni

Vijelii puternice cu rafale de peste 100 km pe oră și ploi torențiale vor  cuprinde aproape toată țara. Adiminstrația Națională de Meteorologie  a emis noi alerte de vreme severă, între care un Cod portocaliu de furtună în majoritatea județelor țării. Doar Constanța și Tulcea au scăpat de avertizare. 3 coduri intră în vigoare de astăzi, două galbene și unul portocaliu.

Primul Cod galben anunță pentru joi în sudul și sud-estul țării disconfort termic ridicat și caniculă. Indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa între 34 și 38 de grade.Tot de astăzi intră în vigoare și un Cod portocaliu, încwepând cu ora 12.00 până vineri ora 6.00. Acesta anunță vijelii puternice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale în toată țara, cu excepția celor două județe.

La început în Banat, Crișana, Maramureș, iar după-amiaza și noaptea mai ales în Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 80…100 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torențiale și grindină, îndeosebi de medii și mari dimensiuni. Cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și pe alocuri 40…60 l/mp. – este mesajul transmis de ANM.

Vineri va fi în vigoare o informare meteo de instabilitate atmosferică temporar accentuată. În estul și sud-estul țării, dar și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 25…40 l/mp.

Se pare că zilele de caniculă ar fi pe final, însă căldura extremă va fi înlocuită de vijelii în toată țara. Experții climatologi avertizează că astfel de treceri dintr-o extremă în alta pot apărea destul de des și îi sfătuiesc pe oameni să urmărească toate actualizările meteorologice. Luna august nu va mai avea valuri de căldură atât de puternice ca cel de acum, dar nici nu se  poate exclude apariția unor schimbări neașteptate.

Articole similare

Back to top button