Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
ActualitateUltima ora

România importă energie

Gerul din primele zile ale anului a crescut semnificativ consumul de energie electrică. Producția internă nu a reușit să acopere necesarul, iar România a ajuns, din nou, să depindă de importuri.


România este importator net de energie electrică încă din primul minut al anului 2026, potrivit datelor Transelectrica. Temperaturile scăzute au dus la un consum mai mare de curent, care, în medie, a depășit producția națională.

Marți, 6 ianuarie, la ora 15:49, consumul de energie electrică era de 6.647 MW, în timp ce producția internă se situa la 5.898 MW. Diferența de 748 MW a fost acoperită din importuri, ceea ce înseamnă că aproximativ 11% din energia folosită provenea din afara țării.

Producția de energie a fost afectată de nivelurile scăzute ale surselor regenerabile. Energia eoliană și cea solară au avut valori reduse, iar producția hidro a fost mai mică decât cea pe bază de hidrocarburi. La acel moment, energia era produsă din cărbune, gaze naturale, hidrocentrale, nuclear, eolian, fotovoltaic și biomasă.

Datele arată că cel mai mare import de energie din această perioadă, de 1.289 MW, s-a înregistrat luni, 5 ianuarie, la ora 17:48. Tot atunci a fost raportat și cel mai mare consum al anului, de 7.965 MW.

La polul opus, cel mai mare export de energie, de 1.888 MW, a avut loc pe 1 ianuarie, la ora 13:15, când consumul național era mult mai scăzut, de 4.657 MW. Cel mai mic consum al anului a fost înregistrat tot în prima zi, la ora 11:45, cu 4.584 MW.

Specialiștii arată că situația este diferită față de perioada sărbătorilor de Crăciun, când temperaturile mai ridicate și consumul redus au permis României să fie exportator net de energie electrică.

Articole similare

Back to top button