Romanescu refuză să aducă un bărbat în funcția de administrator public
Având în vedere demisia administratorului public al municipiului Târgu Jiu, Ramona Nodea, USR solicită edilului Marcel Romanescu organizarea urgentă a unui concurs transparent pentru ocuparea acestui post. Cei de la USR susțin că experiența nefericită a ocupării unor astfel de funcții, deosebit de importante pentru bunul mers al activităților de funcționare și dezvoltare a orașului, prin numiri ale unor persoane fără pregătirea și experiența necesare, care au demonstrat că nu pot face față unor atribuții atât de importante, arată că singura soluție viabilă este ocuparea prin concurs a acestui post.
Primăria Târgu Jiu nu este doar a lui Marcel Romanescu și a persoanelor ce își desfășoară activitatea în această instituție, ci este a tuturor astfel că Miruță declară că nu poate privi cum lucrurile bat pasul pe loc.
Marcel Romanescu s-a declarat ca fiind amuzat de afirmațiile celor de la USR, invitându-i pe aceștia să consulte mai întâi de toate legea, mai apoi să vină cu astfel de solicitări.
Edilul municipiului Târgu Jiu a declarat, de asemenea, că nu mai are așteptări de la deputatul Miruță și a ținut să precizeze că indiferent de criteriile de selecție, nu va aduce lângă el în această funcție o persoană de sex masculin.
Mai mult, Romanescu i-a luat apărarea demisionării Ramonei Nodea, afirmând că “fiecare în viață poate să își aleagă un alt drum”.
Întrebat dacă se grăbește să găsească un înlocuitor pentru postul de administrator public, Romanescu a declarat că nu va face acest lucru pentru a înlătura orice suspiciune din partea cârcotașilor și va aștepta cât este necesar pentru a găsi un adevărat profesionist.