Romanescu – parteneriat cu mediul universitar
Deși bunele relații ale lui Romanescu, primarul Municipiului Târgu Jiu, cu mediul universitar au fost mereu unele bune, se pare că acestea s-au consolidat de când Luminița Popescu, rectorul UCB Târgu Jiu, a revenit la cârma universității. În cadrul emisiunii “În Interes Public” de la Gorj TV difuzată în data de 18 iulie, Marcel Romanescu a afirmat că are un parteneriat de 5 ani cu Luminița Popescu.
Romanescu a declarat, de asemenea, că s-a bucurat în momentul în care Luminița Popescu a revenit în funcția de rector la universității, susținând că pe plan spiritual nu a părăsit niciodată locul în care a lucrat timp de 19 ani.
Mai mult, Romanescu a amintit de proiectele pe care le-a plănuit și le-a realizat alături de Luminița, punctând un aspect foarte important – universitatea și comunitatea pe care Romanescu o reprezintă nu se pot dezvolta decât împreună.