Romanescu nemulțumit
Ministerul Educației a făcut publică lista cu localitățile și scenariile în care va începe școala de luni, 8 februarie. La nivelul județului Gorj, există o singură localitate în scenariul roșu – Turceni, 29 de localități în scenariul galben și restul în scenariul verde.
În scenariul verde toți elevii merg la școală, în scenariul galben merg la școală doar copiii de grădiniță, elevii din clasele I-IV, cei de clasa a VIII-a și de a XII-a – aceștia din urmă fiindcă trebuie să se pregătească pentru examenele naționale, iar în scenariul roșu merg la școală doar copiii de grădiniță și elevii din clasele I-IV, restul elevilor fac școală online.
Toate unitățile școlare din municipiul Târgu Jiu își vor desfășura activitatea în scenariul galben, indicele de infectare înregistrat fiind de 1,46.
În ceea ce privește pregătirea școlilor, primarul Marcel Romanescu susține că a luat legătura cu directorii unităților de învățământ, toți declarând că sunt pregătiți pentru începerea semestrul doi în format fizic. Mai mult, marea majoritate a directorilor au susținut ideea edilul și anume că municipiul Târgu Jiu are condițiile necesare să primească în siguranță fizic în unitățile de învătământ toți elevii, indiferent de gradul de studiu.
Mai mult primarul se declară nemulțumit și ise pare incorectă măsura impusă de guvern pentru învățământ. Edilul consideră că incidența delimitatoare între scenarii ar trebui să fie ridicată la 1,5.
Luni, 8 februarie, elevii se întorc la școală după aproape un an de cursuri online.