Romanescu: „Bolojan poate redresa PNL”
Marcel Romanescu, primarul municipiului Târgu Jiu, salută instalarea lui Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, la șefia Partidului Național Liberal. Edilul social-democrat consideră că această decizie ar fi trebuit luată mai devreme și este de părere că scorul obținut la alegeri ar fi fost mult mai mare cu Ilie Bolojan la conducere.
Marcel Romanescu, edilul municipiului Târgu Jiu și fost membru PNL, este convins că Ilie Bolojan este cea mai bună soluție pentru Partidul Național Liberal și asta pentru că este unul dintre cei mai performanți lideri politici.
Întrebat dacă Ilie Bolojan ar putea redresa PNL, Romanescu spune că depinde foarte mult ce decizie va lua cu privire la liderii organizațiilor din țară.
Ilie Bolojan a fost și primar al municipiului Oradea. Romanescu spune că este cel mai bun model de practică pentru administrația locală.