Rezultatul acțiunilor Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj
În cadrul ședinței Colegiului Prefectural, ședință ce a avut loc astăzi, a fost prezentată activitatea de control efectuată la nivelul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj și modul de desfășurare al acesteia în conformitate cu Programul stabilit la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor precum și cu tematicile proprii de control.
Programul stabilit la nivelul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor s-a concretizat prin efectuarea de acțiuni de control la nivel național și iată că în perioada ianuarie – martie 2022 au fost încheiate un număr de 312 acte de control, respectiv 181 procese verbale de constatare și 131 procese verbale de constatare a contravenției prin care au fost aplicate 200 de sancțiuni contravenționale (116 avertismente și 84 amenzi în valoare totală de 654 500 lei). În aceeași perioadă au fost înregistrate un număr de 681 reclamații. Acestea au fost instrumentate în conformitate cu prevederile Procedurii generale privind rezolvarea reclamațiilor consumatorilor, aprobată prin Ordin al Președintelui ANPC. Valoarea produselor înlocuite sau restituirilor s-a ridicat la 44570 lei.