Revoltați după reforma anunțată în sănătate

Guvernul condus de Ilie Bolojan își propune să adopte o serie de reforme profunde în sistemul de sănătate. Una dintre cele mai importante măsuri anunțate este reducerea cu peste 20% a numărului de paturi cu spitalizare continuă până în 2030, pentru creșterea eficienței spitalelor. În paralel, Guvernul vrea introducerea plății în funcție de performanță pentru medici și criterii clare de performanță pentru șefii de secție. Sporurile salariale vor fi, de asemenea, corelate cu volumul serviciilor medicale prestate. Sindicaliștii din sănătate nici nu vor să audă de tăieri salariale și spun că nu vor fi nicioadată de acord cu propunerile Guvernului.
Reformele anunțate în domeniul Sănătății au stârnit primele reacții. Sindicatele critică faptul că măsurile de criză în România înseamnă, de fiecare dată, tăieri de la angajați și introducerea de noi taxe.
Sindicaliștii resping ideea tăierilor salariale și a plăților în funcție de performanță. Ei susțin că ar fi trebuit consultați înainte și critică guvernanții, pe care îi acuză că, în loc să stimuleze cadrele medicale, le sancționează mai întâi.
Sindicaliștii cer să fie chemați la discuții pentru a se consulta cu guvernanții privind măsurile de austeritate din sănătate.
Deja cadrele medicale sunt bulversate și așteaptă noi clarificări privind reformele din sănătate.
Conform planului de reforme, spitalele cu ocupare redusă vor fi convertite în ambulatorii sau unități de recuperare. Totodată, șefii de secții vor fi numiți de manageri, nu de universități, și vor avea contracte de performanță.



