Revelionul lăutarilor, sărbătorit la Târgu Jiu
După ce i-au încântat pe alţii cu vocile lor în noaptea dintre ani, acum a venit rândul lor să petreacă. Sute de artişti sunt așteptați în această seară la Târgu-Jiu să petreacă la revelionul lăutarilor. Evenimentul a ajuns la cea de-a 16-a ediție, iar nume sonore vor ajunge în orașul lui Brâncuși.
Va fi distracție mare, astă seară, la un restaurant de pe Insulița Jiului din Târgu Jiu. De la ora 19:00 începe Revelionul Lăutarilor. Evenimentul se adresează nu doar artiștilor ci și oricărui iubitor de muzică autentică românească și dansuri populare. Revelionul Lăutarilor este organizat și în acest an sub îndrumarea renumiților artiști de muzică populară Elisabeta și Gigi Vasile. Distracția și voia bună va fi întreținută de Ancuța și Selena Anghel, împreună cu formația condusă de Lică Anghel din Sighetul Marmației, formația condusă de Florin Chirițoiu, alături de Frații Plotogea și Remus Novac, acompaniați de Sinel Bărănescu precum și alți interpreți renumiți de muzică populară. Cei care au dorit să sărbătorească revelionul alături de artiști au scos din buzunar 420 de lei.