Reținut pentru trafic de droguri
Un tânăr de 25 de ani din Țicleni a fost reținut de polițiști după ce a fost prins de oamenii legii că vindea droguri. Substanțele pshioactive ajungeau inclusiv la minori, care trebuiau să scoată din buzunar sume curprinse între 50 și 80 de lei pe gram. Polițiștii au intrat pe fir, au făcut percheziții și în cele din urmă traficantul a ajuns după gratii.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui tânăr, de 25 de ani, cercetat pentru trafic de droguri de risc, în formă continuată. Din probele administrate în cauză a rezultat că, în perioada 2023 – 2024, acesta ar fi procurat, deținut, oferit cu titlu gratuit și comercializat diferite cantități de canabis către consumatori, inclusiv minori, din localitățile Târgu Jiu și Țicleni, cu sume cuprinse între 50 și 80 de lei gramul. În urma perchezițiilor domiciliare efectuate la data de 24 septembrie , au fost descoperite și ridicate aproximativ 500 de grame de fragmente vegetale, mai multe grindere cu urme de substanță, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.
Consumul de droguri în rândul tinerilor este un fenomen alarmant. Traficanții de substanțe periculoase nu au nicio limită și vând droguri inclusiv în școli.