Reținut pentru că a încălcat ordinal de protecție
Ieri, polițiști din cadrul Poliției Orașului Târgu-Cărbunești au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 53 de ani, din comuna Tânțăreni, bănuit de săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu.
Din cercetările efectuate, polițiștii au stabilit faptul că la aceeași dată, bărbatul, ar fi încălcat ordinul de protecție provizoriu, emis împotriva sa, constând în aceea că a pătruns în locuință, deși luase la cunoștință despre faptul că împotriva sa a fost emis un ordin de protecție provizoriu, prin care i s-a impus să nu se apropie la o distanță mai mică de 50 de metri față de concubina sa și față de locuința de domiciliu.
Totodată, polițiștii au stabilit faptul că bărbatul figurează cu măsură preventivă a controlului judiciar prin care, începând cu data de 5 decembrie 2022, avea obligația de a nu lua legătura și de a nu se apropia de membrii familiei.
Cercetările continuă sub supravegherea unității de parchet competente, pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului.