Reținut înainte de Paște după ce și-ar fi bătut soția și ar fi amenințat-o cu moartea

Clipe de coșmar pentru o femeie de 39 de ani din județul Gorj, chiar cu doar câteva zile înainte de Paște. Aceasta a sunat disperată la 112, după ce, spune ea, ar fi fost bătută și amenințată cu moartea de propriul soț.
„La data de 10 aprilie 2026, polițiști din cadrul Poliției Orașului Bumbești Jiu, au fost sesizați prin apel 112, de către o femeie, de 39 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de soțul său, de 48 de ani, în timp ce se afla la domiciliul acestuia, din Mușetești.
Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că bărbatul, pe fondul consumului de alcool, ar fi exercitat acte de violență asupra femeii și ar fi amenințat-o cu moartea.
În cauză, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbat și au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și amenințare.
La aceeași dată, față de bărbatul de 48 de ani, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.”, a transmis IPJ Gorj.


