Retinut de polițiști pentru punerea în circulație de valori falsificate
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, de 24 de ani, din municipiul Motru, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație de valori falsificate sau dobândire de instrumente de plată fără numerar falsificate și înșelăciune.
Din probele administrate a rezultat că, la data de 1 martie 2024, bărbatul în cauză ar fi pus în circulație 28 de bancnote din cupiură de 50 de euro, contrafăcute, cu care ar fi achiziționat două telefoane mobile.
Au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară și 2 mandate de aducere, fiind descoperite și ridicate 9 bancnote din cupiură de 50 de euro contrafăcute, un pistol de tip airsoft, suma de 513 lei, un telefon mobil și mai multe articole de îmbrăcăminte folosite la săvârșirea faptelor.
La data de 9 mai a.c., polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj au dispus reținerea pe bază de ordonanță a bărbatului în cauză, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.
În cursul acestei zile, Judecătoria Târgu Jiu a dispus măsura arestării preventive, pentru 30 de zile, față de bărbatul, de 24 de ani, din orașul Motru, județul Gorj, pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație de valori falsificate sau dobândire de instrumente de plată fără numerar falsificate și înșelăciune.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Gorj și Inspectoratului de Jandarmi Județean „Tudor Vladimirescu” Gorj.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.