Reținur pentru violare de domiciliu, distrugere și amenințare
La data de 8 iunie, polițiști din cadrul Biroului de Investigații Criminale au reținut pentru 24 de ore, un bărbat de 45 de ani, din municipiul Târgu Jiu, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere și amenințare.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că bărbatul, la aceeași dată, ar fi pătruns fără drept în locuința fratelui său și i-ar fi distrus ușile locuinței.
Totodată, bărbatul l-ar fi amenințat cu acte de violență pe fratele său, fapt ce i-a creat acestuia o stare de temere.
Împotriva bărbatului, polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu.
Cercetările sunt continuate de polițiști, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului.