Rețineri într-un dosar cu prejudiciu de 2,9 milioane de euro
Patru persoane au ajuns în arestul IPJ Gorj pentru săvârșirea mai multor infracțiuni. Încătușările au avut loc după ce polițiștii au efectuat 34 de percheziții domiciliare, în mai multe locații aflate în județul Gorj și în alte 4 județe, precum și în municipiul București. Prejudiciul din dosar este de 2,9 milioane de euro.
Polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lânga Tribunalul Gorj, au dispus reţinerea preventivă, pentru 24 de ore, a patru persoane bănuite într-un dosar penal în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea mai multor infracţiuni.
Din cercetările efectuate a rezultat că, în perioada aprilie 2021 – aprilie 2023, o societate comercială cu sediul în oraşul Rovinari ar fi efectuat operaţiuni de colectare, transport şi reciclare a deşeurilor electrice, fiind întocmite în fals 3478 de borderouri de achiziţie în baza cărora au fost emise ulterior 77 de facturi fiscale de prestări servicii,deşi mare parte dintre achiziţii, respectiv 3650 de tone de deşeuri nu au fost efectuate în realitate.
A fost estimat un prejudiciu produs Fondului de Mediu de aproximativ 14,6 milioane de lei constând în taxa de mediu de 4 lei/kg, achitată pentru deşeuri electrice, electronice şi electrocasnice, care în realitate nu ar fi fost colectate şi reciclate. Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activități infracționale.