Actualitate
Restricții pe Drumul Regelui
Având în solicitarea Secţiei de Drumuri Naţionale, determinată de faptul că administratorul drumului public, pe fondul ameliorării condiţiilor meteo, a efectuat lucrările de deszăpezire, Serviciul Rutier Gorj a avizat deschiderea circulaţiei publice pe DN 67C, tronson Rânca – Obârşia Lotrului, de astăzi până în momentul în care administratorul drumului public va constata că nu mai poate asigura viabilitatea acestui tronson de drum, datorită condiţiilor meteo, anunță IPJ Gorj. Se vor menţine restricţiile privind intervalul orar, în care circulaţia publică este deschisă temporar, respectiv orele 07.00 – 20.00, limitarea vitezei maxime admise la 30 km/h şi restricția de tonal de 7,5 tone.