Restricții de circulație și mâine, între orele 10.00 – 21.00. Cine are voie să circule pe drumurile naționale
Compania de Drumuri a impus restricții de circulație și pentru ziua de mâine din cauza codului roșu de caniculă. Mâine, pe drumurile naționale din județul Gorj, de exemplu, nu vor putea circula, între orele 10.00-21.00 mașinile cu o masă mai mare de 7,5 tone.
Deja, polițiștii au organizat mai multe filtre pentru a se asigura că restricțiile sunt respectate.
Excepţie de la această decizie vor face transporturile de persoane, de animale vii şi de produse perisabile de origine animala şi vegetală, vehiculele care participă la intervenţii în caz de forţă majoră, transporturile funerare, poştale, de echipamente de prim ajutor, pentru distribuire de carburanţi, transporturile de mărfuri sub temperatura controlată, transporturile pentru distribuirea de apă şi hrană în zonele calamitate, transporturile de apă îmbuteliată şi transporturile de produse provenite din exploatări agricole.