Regizor italian pune în scenă un spectacol la Târgu Jiu
Într-o zi, într-o mică piațetă, care simbolizează toate piețele publice din lume, sosește o extraordinară, binevenită, binecuvântată trupă de comici. Compania „Nemaipomeniții” va pune în scenă pentru public o extraordinară călătorie în universul commediei dell’ arte. Vor fi reconstituite, astfel, istoria, virtuțile și viciile măștilor. Astfel, publicul se va cufunda în lumea fascinantă a teatrului, în acel univers care astăzi este considerat „teatrul modern”. Printre emoții, hohote de râs, glume și cântece, trupa ambulantă „Nemaipomeniții” va împărtăși împreună cu spectatorii ceremonialul laic al teatrului. Acesta este mesajul transmis de 𝐌𝐢𝐜𝐡𝐞𝐥𝐞 𝐌𝐨𝐝𝐞𝐬𝐭𝐨 𝐂𝐚𝐬𝐚𝐫𝐢𝐧, regizorul italian care și-a propus, împreună cu o parte din trupa Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu”, un experiment teatral ce aduce în prim plan mult îndrăgita Commedia dell’ Arte.
Premiera va avea loc duminică, 30 octombrie, la Teatrul Dramatic “Elvira Godeanu” din Târgu Jiu, de la ora 19:00. Prețul unui bilet este de 20 lei.